Luminita2, femeie de 29 ani – din Calarasi
Noapte adanca. Teribil de liniste, numai pasarile noptii o scutura cand si cand. Si pofta de scris, poate si de altceva dar sshhht! Verboten, tabu, nu-i voie Stau ca intotdeauna ghemuita la lumina lampii, ca sub un soare mic dar caldura imi vine de la patura si chiar de nu stii, de la tine, fiindca gandurile mi se duc incet si fara voie in directia ta. Stiu ca nu m-ai vazut vreodata asa, dar poate exista un motiv. poate fiindca e atat de mine si e atat de intim incat ar fi prea mult, ar fi aproape o fisura in piatra Cumva m-am amestecat in cartea ce-o citesc, te-am tras si pe tine si-acum suntem de-a valma si niciunde. Poate suntem lama de accun si sangele ce se prelinge pe ea, irisul albastru si melanjul pretios, saidin si saidar curgand armonios pentru a readuce maretia lumii, jumatatile androginului atingandu-se, tanjind dupa coincidentia oppositorium Povesti, dar in carte mi-e permis orice, in carte mi-e sufletul liber si gura necusuta de conventii sau rusine sau teama Nu-ti bate capul cititorule, du-te mai departe si nu da importanta, sunt doar franturi din mine fara valoare pentru altul, poate dovezi de slabiciune si nu le vreau. Du-te mai departe, mai jos in pagina, acolo unde iti povestesc cat sunt de rea, acolo unde te alung trantind usa zgomotos in urma-ti. >>. . . . . WARNING KEEP OUT DANGER NO TRESPASSING PRIVATE PROPERTY NO EXCEPTIONS Neserioasa, infatuata, sarcastica, zgarcita, frivola, rece ca privirea dragonului, indiferenta ca piatra muntelui fata de piciorul calatorului. Nu respect reguli, nu urmez tipare, nu caut jumatati, sferturi, petice si ramasite ale altora. poate am calcat pe ele din greseala dar n-am de unde sti, fiindca ma sterg pe pres inainte sa intru in casa. Sunt eu, intreaga, imi apartin doar mie. Exceptand momentele cand ma pierd. fiindca cineva anume ma face sa-mi ratacesc mintea. M-am lasat imblanzita, eu, ca si vulpea, si am ajuns sa-mi impodobesc sufletul. dar tot musc mana straina (post scriptum: cine vrea cu tot dinadinsul ma gaseste pe bloguri) Pe urma, preotul spuse tare Misereatur si Indulgentiam, mu. ie degetul cel mare de la mana dreapta in untdelemn si incepu s-o miruie; mai intai pe ochii care ravnisera atat de mult la toate maretiile pamantesti; apoi pe narile lacome de adieri calde si de miresmele dragostei; apoi pe gura care se deschisese pentru minciuna, care gemuse de trufie si tipase in desfrau; apoi pe mainile care de desfatau la atingerile suave, si, in sfarsit, pe talpa picioarelor, asa de agere odinioara cand alerga sa-si potoleasca dorintele. (M. B. )